Descriere:
Grupul țintă al proiectului este format din 4.090 persoane cu dizabilități pe care mediul social, neadaptat dizabilităților fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale, conform Art. 2 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată. În mod deosebit, sunt persoane care sunt în perioade de inactivitate de mai multă vreme și care au nevoie de servicii integrate pentru a putea intra în piața muncii și a-și păstra locul de muncă. Grupul țintă eligibil poate proveni din oricare cele 8 regiuni de dezvoltare, toate regiunile fiind incluse în locația proiectului pe principiul egalității de șanse.Conform unui studiu recent (Banca Mondială, 2021, Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități din România) care a analizat date EU-SILC pentru anul 2018, România înregistrează cea mai scăzută rată de ocupare din UE pentru persoanele cu dizabilități severe, cu o valoare de peste trei ori mai mică față de cele mai bine plasate țări. Cea mai mare parte a persoanelor cu dizabilități neocupate și cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani erau inactive economic. Dacă 74% dintre persoanele fără dizabilități între 20 și 64 de ani erau ocupate în 2018, procentul era de doar 51% pentru persoanele cu unele dizabilități și scădea dramatic la persoanele cu dizabilități severe (doar 12% dintre acestea sunt ocupate). Rata ocupării a înregistrat o creștere între 2010 și 2018 pentru persoanele cu unele dizabilități, dar a rămas aproape constantă pentru persoanele cu dizabilități severe. Astfel, 86% dintre persoanele cu dizabilități severe și 48% dintre cele cu unele dizabilități erau inactive economic în 2018, față de numai 25% în cazul persoanelor fără dizabilități. În interiorul grupului de persoane cu dizabilități severe, care au cel mai ridicat procent de persoane decuplate de la piața muncii, există anumite sub-grupuri care se confruntă cu un cumul de factori de excluziune de pe piața muncii. Valorile pentru persoanele cuprinse în intervalele de la extremele distribuției pe vârste sunt îngrijorătoare: 88% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, precum și 92% dintre cele cu vârste cuprinse între 50 și 64 de ani sunt inactive economic. De asemenea, 90% dintre persoanele cu dizabilități severe din mediul rural și 90% dintre cele cu dizabilități severe care nu au absolvit învățământul primar sunt inactive. Din grupul țintă vor face parte minim 368 persoane cu dizabilități (Roma). Persoanele din grupul țintă vor fi selectate din toate județele țării, cu precădere din cele 20 de județe ale DGASPC-urilor partenere. Proiectul își propune să promoveze forme inovative de pregătire și servicii de sprijin în vederea îmbunătățirii capacității de inserție profesională a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. În cadrul proiectului, 4.090 persoane cu dizabilități cărora li se va realiza profilul vocațional, inclusiv în cadrul procesului de dezinstituționalizare, în vederea accesării măsurilor de stimulare a ocupării, facilitării ocupării sau păstrării unui loc de muncă, dintre care minim 2045 persoane vor avea un loc de muncă la încetarea calității de participant.
Apel
PIDS/668/PIDS_P7/OP4/ESO4.8/PIDS_A29 - „Îmbunătățirea capacității de inserție profesională a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii”
Cod SMIS 348291
Obiective specifice
ESO4.8 - FSE+ - ESO4.8_Favorizarea incluziunii active în vederea promovării egalității de șanse, a nediscriminării și a participării active, precum și în vederea îmbunătățirii capacității de inserție profesională, în special în rândul grupurilor defavorizate
Număr contract: 13190_BI / 28.11.2025
Obiectivul general al proiectului / Scopul proiectului
Descriere
Dezvoltarea unui sistem inovativ de creștere a accesului a 2045 persoane cu dizabilități la piața muncii, pe toată perioada proiectului.
Obiective specifice ale proiectului
Descriere
OS1. Creșterea gradului de informare, conștientizare și implicare a factorilor interesați (minim 4090 persoane din grupul țintă) privind asigurarea dreptului persoanelor cu dizabilități de a accesa piața muncii deschisă, pe toată perioada proiectului.
OS2. Creșterea angajării a minim 2045 persoane cu dizabilități pe piața muncii deschisă.
OS3. Dezvoltarea cadrului legislativ referitor la pregatirea pentru munca si angajarea asistată prin 2 pachete legislative.
Autoritatea Nationala Pentru Protectia Drepturilor Persoanelor Cu Dizabilitati – Lider
Parteneri
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului Și Solidarității Sociale
20 Direcții Generale De Asistență Socială Și Protecția Copilului din țară